Top șase obiective turistice importante din Atena

1 March 2017 | Scris de Alice in Arhitectura, Arta & Fotografie, Curiozitati, De stiut, Istorie, TopU cu 0 comentarii

Printre destinațiile de vacanță preferate de către iubitorii de istorie se numără Atena, capitala Greciei, care găzduiește în prezent unele dintre cele mai importante muzee de arheologie din Europa, dar în același timp deține și numeroase monumente antice care sunt vizitate anual de foarte mulți turiști. Înainte de a merge în acest oraș ce are o vechime impresionantă și a fost martorul a mii de ani de istorie, trebuie să cunoașteți pe scurt care sunt principalele obiective istorice din Atena și ce semnificație au ele în raport cu istoria antică a lumii.

În primul rând, este important de reținut că siturile arheologice și muzeele Atenei găzduiesc artefacte și monumente care provin dintr-o epocă istorică în care Atena nu se regăsea în mentalitatea grecilor ca o capitală, ci era unul dintre numeroasele orașe-state antice, ai cărui cetățeni își spuneau atenieni, la fel cum locuitorii Spartei se considerau spartani și nu neapărat greci. Aici puteți descoperi arme și echipamente de luptă din timpul faimoaselor războaie cu perșii care au avut loc în secolul V î. e.n., sau bijuterii și podoabe extraordinare de pe vremea căpeteniilor miceniene, care au durat zidurile ciclopice ale cetății Mycene și care au rămas faimoși prin cele două epopei despre războiul troian.

Dintre toate obiectivele istorice ale Atenei, vă invit să urmăriți un top de șase monumente și locuri care nu trebuie ratate în cazul în care vizitați capitala Greciei. Pentru fiecare dintre ele aveți ocazia să vedeți imagini reprezentative pe care le-am surprins în timpul propriei mele vizite de la Atena.

 

1. Agora

 

Agora ateniană este una dintre principalele destinații turistice din oraș, găzduind câteva obiective de importanță majoră. Acest spațiu era inima cetății antice, deoarece aici se adunau locuitorii Atenei cu statut de cetățean  pentru a participa la viața politică, iar locul era împânzit de tarabe și prăvălii ca în orice altă piață. Cele mai importante două obiective localizate în acest spațiu sunt reprezentate de către Templul lui Hefaistos, amplasat pe dealul Kolonos, în nord-vestul Agorei din Atena (cel mai bine păstrat dintre templele grecești, fiind realizat în stil doric) și Stoa lui Attalos, care în prezent găzduiește muzeul ce deține în colecțiile sale cele mai importante descoperiri arheologice descoperite pe parcursul săpăturilor din Agora. Templul lui Hefaistos are o vechime impresionantă, precedă Parthenon-ul și a fost construit în a doua jumătate a secolului al V-a î. e.n. ca spațiu religios pentru zeitatea Hefaistos, cunoscut în mitologia greacă antică drept fiul Herei și al lui Zeus, fiind fierarul zeilor din Olimp.

 

2. Porticul lui Attalos

 

Este reprezentat de către o clădire care găzduiește cele mai importante exponate descoperite în agora, este unicul muzeu din Atena care se află localizat în interiorul unui monument istoric de maximă importanță. Această construcție antică ce fusese ridicată de către regele Attalos II-lea al Pergamului în secolul II î.e.n. a fost restaurată în întregime de către arhitecții americani sub îndrumarea Școlii Americane de Studii Clasice din Atena în intervalul 1952-1956.

 

3. Acropola

 

Acropola ateniană este cea mai îndrăgită destinație turistică din oraș, deoarece găzduiește câteva dintre cele mai spectaculoase și impunătoare monumente antice: Propylaea, Parthenon-ul și Erechteion-ul. Alături de acestea ai pot fi admirate ruinele mai multor temple, altare și locuri de cult, însă nimic nu întrece prin grandoare pe cele trei menționate mai sus. Propylaea, păstrată foarte bine și în zilele noastre, reprezenta în antichitate intrarea pe acropola sub forma unui monument impunător realizat în întregime din marmură.

Parthenon-ul este un templu impresionant, dedicat în antichitate zeiței Atena. În lunga sa istorie, acest templu a fost transformat în biserică creștină (după cucerirea romană), în moschee (în urma cuceririi turcești), iar în secolul al XVII-lea a devenit pentru o vreme depozit de muniție. Din pricina acestui rol, templul a fost distrus în urma unei explozii ce a determinat prăbușirea multor coloane și statui monumentale. Chiar și așa, ruinele rămase în picioare sunt impresionante.

Erechteion-ul este templul lui Poseidon, fiind faimos nu atât prin grandoarea sa, ci mai ales datorită faimoasele cariatide, dintre care în prezent una este deținută de către Muzeul Britanic. Pe acropola pot fi admirate copii ale originalelor, iar celelalte cinci cariatide care se află încă la Atena sunt găzduite de către Muzeul Național de Arheologie, alături de multe alte artefacte din perioada antică.

 

4. Teatrul lui Dionysos

 

Teatrul merită vizitat cu atât mai mult cu cât se află în drumul dintre agora și acropola. Acest monument important datează din perioada clasică a Atenei (secolul V î.e.n.), având rolul de a găzdui cele mai importante festivaluri dedicate zeului Dionysos, divinitate a vinului în religia antică a grecilor. Importanța sa pentru viața religioasă a cetății antice era una majoră, deoarece Dionysos este o divinitate cunoscută din panteonul grecesc al acelei epoci. Numeroase scene cu acest zeu pot fi admirate pe vasele din ceramică sau metal, reliefuri din marmură și în reprezentările din bronz realizate în această perioadă. Tot de atunci s-au păstrat și diverse mituri care îl au ca personaj principal pe zeul vinului, însoțit pretutindeni de satiri, borbați reprezentași nud cu coadă, al căror corespondent feminin erau menadele, preotese ale lui Dionysos.

 

5. Odeonul lui Herodes Atticus

 

Odeonul din Atena este cu siguranță un alt monument de neratat. Acesta este un rezultat al sponsorizării bogatului retor si filosof atenian Herodes Atticus (secolul II), care a realizat construcția ce se află localizată în apropiere de Teatrul lui Dionysos în onoarea și amintirea soției sale. Atenție mare însă atunci când trebuie să identificați corect monumentele. Odeonul lui Herodes Atticus este confundat adesea cu Teatrul lui Dionysos, eroare ce poate fi evitată de către cei care merg la Atena, dacă aceștia se informează corect înainte de a vizita orașul.

 

6. Kerameikos

 

Acesta este unul dintre cele mai interesante locuri pentru iubitorii de istorie antică. Este vorba de un întreg cartier al cetății, unde își practicau meșteșugul în antichitate olarii Atenei. Aici se produceau vase fine cu scene spectaculoase, decorate de către pictori faimoși care de multe ori se și semnau pe vasele realizate. Tot în Kerameikos au fost descoperite și foarte multe morminte de războinici, deoarece în această zona a orașului s-a extins în antichitate o necropolă. Monumentele funerare impresionante care au fost descoperite aici sunt expuse publicului în Muzeul aflat în interiorul sitului arheologic.

 

 



Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

FacebookTwitterGoogle+
Alice

Scrie un comentariu

(Intrebare Anti-Spam)