Top 10 personalități marcante ale regimului comunist din România (II)

31 March 2017 | Scris de Marian in Istorie, Politica, TopU cu 0 comentarii

În istoria de aproape jumătate de secol a comunismului în România s-au remarcat o serie de personaje printre care Nicolae Ceaușescu, Gheorghe Gheorghiu Dej, Ana Pauker, Lucrețiu Pătrășcanu și alții. Dar, regimul a devenit unul puternic pentru că a înglobat tot aparatul de stat și pentru că s-a bazat pe anumite personalități mai puțin cunoscute dar care au avut un rol la fel de important în menținerea statului comunist român cu tot aparatul său odios.  În acest articol mi-am propus să creez un top al unor oficiali comuniști mai puțin cunoscuți dar cu un rol foarte important în menținerea acestui regim totalitar în România.

 Emil Bobu (1927-2014)

Emil Bobu
Source: Wikipedia.org

Emil Bobu a fost un alt demnitar comunist din cadrul regimului ceaușist. S-a încris în partid încă din 1945 (inițial fusese strungar). Odată cu numirea lui Ceaușescu în funcția de secretar general al PCR obține funcții importante în cadrul partidului: membru al Comitetului Central (1965-1989), secretar al Comitetului Central (1984-1989), membru al Biroului Permanent al Comitetului Central (1989).

În perioada 1973-1975 a fost ministru de Interne. În această postură a reorganizat Trupele de Securitate care, potrivit decretului oficial, trebuiau să „participe la menținerea ordinii publice, să asigure securtitatea unor obiective de importanță deosebită și să îndeplinească unele misiuni speciale cu unități ale Ministerului Apărării Naționale și cu Gărzile Patriotice”. În realitate erau trupe speciale ale Securității menite a controla societatea.

În timpul evenomentelor din decembrie 1989, ca secretar al CC și membru al Biroului Permanent al CC al PCR a fost implicat în aprobarea deciziei de a reprima violent manifestațiile de la Timișoara și București. La ședința Comitetului Executiv din 17 decembrie, Emil Bobu și ceilalți, au fost de acord cu folosirea armelor de foc împotriva manifestanților. I-a însoțit pe soții Ceaușescu la 22 decembrie cand aceștia au fugit către Snagov. Apoi a fost arestat alături de Manea Mănescu în apropierea de localitatea Titu. În 1990 a fost condamnat la închisoare pe viață și confiscarea averii dar în 1993 s-a revenit asupra încadrării și a fost condamnat la 10 ani de închisoare. Dar este eliberat în 1994 pe baza unui certificat medical.

Ion Dincă (1928-2007)

Ion Dincă
Source: Wikipedia.org

Ion Dincă este un alt politician comunist care a clădit regimul ceaușist declarându-se fidel acestei ideologii și după 1989. Se înscrie în partid în 1947 (era fiul unor muncitori săraci din Găești) și în 1948 intră voluntar în armată. În 1949 este integrat în Secția politică a Ministerului Forțelor Armate fiind însărcinat cu verificarea originii ofițerilor și a membrilor de partid din cadrul armatei. În 1950 avansează în cadrul Direcției Superioare Politice a Armatei (DSPA), condusă atunci chiar de Nicolae Ceaușescu. De atunci, grație legăturii sale cu Ceaușescu este avansat mai întâi în gradul de maior (1952) și apoi de locotenent-colonel. În 1960 este numit în fruntea Direcției Superioare Politice a Armatei (DSPA), aparatul de propagandă din cadrul Armatei Române. Politica în cadrul acestui serviciu a fost aceea de autohtonizare, printre primele măsuri care anunțau trecerea la național-comunism.

În 1968 devine membru al CC al PCR obținând și gradul de general-colonel. În 1971 este șef de secție CC al PCR, membru al Consiliului de Apărare și consilier al lui Ceaușescu în materie de apărare. Ion Dincă era cunoscut și prin porecla de „Teleagă” pentru că nu se temea să aresteze și membrii importanți ai aparatului de stat.  Condamnat la moarte și apoi la închisoare pe viață în urma participarii la reprimarea Revoluției din decembrie 1989. Ca și în cazul altor demnitari comuniști, pedepsa scade la 15 ani de închisoare fiind eliberat însă numai dupa 5 ani și trei luni.

Silviu Curticeanu (n. 1933)

Silviu Curticeanu
Source: Wikipedia.org

Silviu Curticeanu este un jurist, memorialist și om politic fiind numit de către istoricul Lavinia Betea drept „sfetnicul pasiv, dar permanent al lui Ceaușescu” făcând parte din cercul intim al dictatorului în perioada 1982-1989. Devine membru al PCR din anul 1959. Un absolvent al Facultății de Drept al Universității din Cluj, devine judecător al Tribunalului Popular Raional Cluj (1957-1965). Dar în paralel cu justiția, Curticeanu era interesat de politică. În 1965 avansează în funcția de șef al Direcției Judiciare pentru Cauze Civile a Procuraturii Generale.

În 1972 schimbă haina profesionistului jurist în haina omului politic devenind șeful sectorului justiție din Comitetul Central (până în 1975). În 1975 devine secretar prezindețial și al Consiliului de Stat (până în 1982). Din 1982 devine șef al Secției Cancelarie a CC a PCR (până în 1989).

A fost unul din cei care au girat vânzarea evreilor și a germanilor. Astfel, la 25 ianuarie 1982 semna o notă ministrului de Interne Homoșteanu prin care informa cu privire la negorerea privind transferul de etnici germani către RFG și Israel. În cazul etnicilor germani, puteau părăsi RSR cca 13 000 de etnici germani în urma efectuării unei plăți de 4 500 de dolari pe persoană. Pentru Israel, puteau părăsi țara 2000 de persoane anual și în urma unei plăți ce putea ajunge și la 19 000 de dolari (în cazul unui absolvent de studii superioare).

Se spune că acesta regiza inspecțiile pe care Ceaușescu le făcea la diverse întreprinderi. Acestuia îi erau prezentate cele mai bune reușite și îi erau ascunse eșecurile.

Acesta este cel care redactează stenogramele sedinței CC din 17 decembrie. Este arestat în 1989 dar este eliberat în 1993. Publică apoi volumul „Meditații necenzurate” în care, la fel ca și Dumitru Popescu” încearcă să se scuze pentru faptele sale.

Cornel Burtică (1931-2013)

Cornel Burtică 1974
Source: Wikipedia.org

Cornel Burtică este un alt nomenclaturist, exponent de vârf al regimului ceaușist. Inginer de profesie, a intrat în cadrul partidului încă din studenție fiind membru al USAR, deci al organizației comuniste a studenților, conlucrând îndeaproape cu Ion Iliescu, Dumitru Popescu, Mircea Anghelescu, Ștefan Andrei și mulți alții.

În 1965 devine ambasador al RSR în Italia și apoi deține alte funcții de partid și de stat: de două ori ministru al Comerțului exterior, ambasador în Maroc și Malta și până la aceea de membru CC al PCR (1969-1982),  membru al Comitetului Politic Executiv al CC al PCR (1974-1982), și din 1970 șef al Secției de Propagandă al CC al PCR fiind un apropiat al facțiunii național-staliniste din lumea literară (Eugen Barbu, Adrian Păunescu, Corneliu Vadim Tudor, Paul Anghel, Nicolae Dragoș, Mihai Ungheanu, Ion Lancrăjan).

Intră în conflict cu Securitatea și i se înscenează un accident de mașină în anul 1982. Ceaușescu nu îl susține și este mazilit fiind trimis să lucreze pe post de inginer principal la uzina 1 Mai din Ploiești până în 1989.

În 2001 a publicat un volum de memorii „ Culpea care nu se uită” la Editura Curtea Veche prin care încearcă să se disculpe și să se arate doar ca un actor secundar în deciziile care s-au luat la nivelul înalt al partidului.

Suzana Gâdea (1919-1996)

Suzana Gâdea
Source: Wikipedia.org

Suzana Gâdea a fost o ingineră chimistă-metalurgistă și om politic marcant al regimului Ceaușescu în perioada 1976-1989. Absolvă studiile Politehnicii din București în 1943, după care avansează pe posturi didactice de la asistent universitar la profesor universitar (1956). În tot acest timp este membră în diverse comisii și comitete conduse de comuniști fără să fie membră de partid însă. Ocupă apoi funcția de prodecană (1948-1951) și decană (1951-1955) în cadrul Facultății de Mecanică. Între 1955-1976 este prorector al Politehnicii din București.

Ea este cea care o susține pe Elena Ceaușescu în studiile sale în cadrul Facultății de Chimie Industrială (a ajutat-o să treacă examenele, să susțină teza de licență). Și intră în același timp cu aceasta în cadrul Academiei Române, în 1974.

În 1962 se înscrie în partid și are parte de o carieră fulminantă. În 1965 devine membru în Consiliul de Stat și membru supleant în CC al PCR. În 1976 devine ministru al Educației, apoi în 1979 ministru în cadrul Consiliului Culturii și Educației Socialiste reușind să subjuge atât educația cât și cultura noului cult al personalității și al unui regim ceaușist mult mai agresiv (până în 1989).

După Revoluția din decembrie 1989 este arestată pentru scurt timp.

 

Surse:

  1. Laurențiu Ungureanu, Apostolii Comunismului, adevărul.ro
  2. tismaneanu.wordpress.com
  3. wikipedia.org
  4. Gheorghe Constantin, Șerbu Miliana, Miniștrii de interne (1862-2007)- mică enciclopedie, Editura Ministerului Internelor și Reformelor Administrative, București, 2007.

 

 

 

 

 

 

 



Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

FacebookTwitterGoogle+
Marian

Scrie un comentariu

(Intrebare Anti-Spam)