Patru lucruri pe care nu trebuie să le faci la un grătar pentru a nu primi amendă

28 April 2017 | Scris de Cosmin O in De stiut cu 0 comentarii

Se apropie 1 mai și în tradiția românească vom ieși cu grătarul la iarbă verde. Acest lucru nu este interzis însă există numeroase reguli pe care trebuie să le respectați pentru a nu încălca legea sau drepturile altora, riscând astfel sancțiuni drastice, inclusiv amenzi cât patru salarii sau chiar mai mult. Trebuie să știți ca Romania are o lege a picnicului și nu puteți sa vă așezați pentru a mânca și găti oriunde. Astăzi vă vom prezenta câteva reguli pe care trebuie să le știți dacă mergeți la grătar de 1 mai și nu numai pentru ca regulile nu se aplică doar în această zi ci în toată perioada anului.

1.Faceți grătarul doar în locuri amenajate

Potrivit legii 24/2012, cunoscută și ca Legea picnicului, amenzile pentru cei care fac grătar în spațiile publice și private ale statului sau ale unităților administrativ teritoriale, adică pe alte terenuri decât cele care aparțin persoanelor fizice sau juridice de drept privat, sunt între 1.000 și 3.000 de lei. Atenție însă, legea nu prevede aceste limite pentru toți cei care organizează un picnic ci în textul legii scrie doar că aceste amenzii le primesc persoanele fizice ceea ce înseamnă că o familie cu patru membri poate primi o amendă de până la 12.000 de lei împreună.

De asemenea, trebuie spus că aceasta nu este singura lege care îi pedepsește pe cei care fac grătar în spații neamenajate. Spre exemplu cei care fac grătarul în unele arii protejate pot primi o amendă între 3.000 și 6.000 de lei, iar pentru faptul că intră în zona respectivă cu un automobil pot primi în plus o amendă între 5.000 și 10.000 de lei.

2.Păstrați curățenia la grătar

A păstra curățenia nu înseamnă a fi atent la fiecare obiect sau aliment unde e pus. Până la urmă scopul legii nu e acela de a ne face să ne simțim prost ci de a proteja mediul înconjurător. A păstra curățenia înseamnă a nu arunca la câțiva metri de noi o sticlă de suc după ce e consumată. Deșeurile trebuie aruncate doar în locurile special amenajate sau într-un sac sau pungă proprie, destinată strângerii gunoiului care ulterior e luată acasă sau aruncată în coșul de lângă grătar, care potrivit legii trebuie să existe în orice loc special amenajat pentru picnic. Amenda pentru nerespectarea acestei obligații este între 200 și 2.000 de lei. Pentru plecarea și necurățarea locului amenda este între 300 și 3.000 de lei.

3.Nu murdăriți apele curgătoare

Legea interzice spălarea veselei sau a lucrurilor folosite la grătar sau picnic în apele curgătoare. Se poate lua apa din râu însă aceasta trebuie aruncată pe pământ după ce e folosită. Produsele de igienă personală nu trebuie folosite la o distanță mai mică de 30 de metri de cursurile de apă. Amenda pentru încălcarea acestor dispoziții este cuprinsă între 100 și 200 de lei.

4.Nevoile fiziologice se satisfac doar în locurile amenajate

Administratorul zonelor special amenajate are obligația să amenajeze locul astfel încât cei care fac grătare în ele să poată respecta legea. Ca atare acesta trebui să indice locurile în care se pot satisface nevoile fiziologice. Amenda pentru cei care nu folosesc astfel de locuri este cuprinsă între 100 și 200 de lei.



Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

FacebookTwitterGoogle+
Cosmin O

Scrie un comentariu

(Intrebare Anti-Spam)